Referinţe critice

„Trilogia (Omul de nisip, Oglinda lui Narcis, Wiener Walzer, n.n) îşi are în Wiener Walzer nu atât închiderea – în sensul de soluţionare – cât piscul. Un soi de ridicare la putere a crizei de identitate până la a fi înconjurată exclusiv de căderi posibile. Scris foarte bine, strâns şi expresiv, romanul lui Mircea Ghiţulescu confirmă vocaţia de romancier dând, totodată, literaturii române, o carte de neocolit în evaluarea unei epoci. Esenţială mi se pare, pentru valoarea literară de durată a trilogiei maniera în care autorul a ştiut să facă portretul în mişcare al unei perioade, salvându-l de la datarea excesivă şi devierea în clişeu. Metafora trenului e cu atât mai sugestivă. Dacă nu uităm nici informaţia, oferită în răspăr, că expresul Wiener Walzer e suspendat demult, trilogia se înfioară oracular” (Irina Petraş, O trilogie a înscenării, Postfaţă la Omul de nisip, ediţia a II-a 2002 )

„Ion Herb (Omul de nisip) este un învins al vieţii din prea multe iluzii făcute în lumina orbitoare a unei idei despre ce ar rebui să fie viaţa. Mizând pe elemente de efect dramatic, cu amănunte care provoacă :nisipul, simbol al statorniciei, lângă om, oferă o surprinzătoare construcţie oximoronică. Efemerul statornic... (Ioan Holban, Istoria literaturii române. Portrete contemporane, I, 2003)

„Ciudate şi păcătoase sunt etichetele în literatură. Mai ales pentru autorii în chip egal împărţiţi/dăruiţi mai multor zone de creaţie. Dar şi mai abitir, pentru cei care practică aproape simultan reveria solitară şi autoexpunerea oficială a teatrologului şi cronicarului de spectacol. Sunt convins, de pildă, că pentrumajoritatea breslei scriitoriceşti, Mircea Ghiţulescu este în primul rând autorul Panoramei literaturii dramatice contemporane. 1944-1984 şi abia apoi, foarte departe, autorul romanelor Omul de nisip (1982) şi Oglinda lui Narcis (1986). La care istoricii literari vor tresări şi vor afirma iute că Mircea Ghiţulescu a scris acea utilă şi stimulatoare carte despre Alecsandri şi dublul său prozele sale fiind, nu-i aşa, un fel de hobby. Caz tipic în care gazetăria, dar, în special contextul „inserţiei social profesionale” a autorului au bifurcat, cel puţin la origini, o vocaţie preponderent epică /.../ Obişnuit să-l văd, să-l bârfesc şi să-l judec pe Mircea Ghiţulescu ani de-a rândul din unghi teatrologic, am fost, recunosc, şocat, acum doi-trei ani când am dat peste romanele sale (Dan C. Mihăilescu, Revista 22, 1999)

Istoria literaturii dramatice române contemporane este o carte fundamentală a culturii române, prima de acest gen, în măsură să-i intereseze atât pe specialiştii domeniului cît şi pe simplii iubitori ai teatrului. (Ştefan Oprea, Căruţa lui Thespis, O imagine integrală a dramaturgiei contemporane)

„Consecvenţa cu care G. structurează materialul e remarcabil. Romanul (Omul de nisip) se termină burlesc prin montarea de către Boris Andeica a piesei „Omul de nisip” (povestea vieţii lui Ion Herb scrisă de ex ziaristul Sever Popescu, cel mai pur avatar al rectorului), prezentarea ei pe scenă fiind ultima expresie a degradării la care poate ajunge timpul mitic. Preocupările pentru teatru ale lui G. aveau să se concretizeze într-o sinteză referenţială, O panoramă a literaturii dramatice române contemporane. 1944-1984 neîntrecută pînă acum sub aspectul pretenţiei de exhaustivitate şi al stilului ambiţios, de sinteză./.../ Cartea este indispesabilă pentru toţi cei interesaţi în fenomenul teatral românesc postbelic fiind scrisă obiectiv şi extrem de corect în judecăţile de valoare formulate, într-o perioadă în care se puteau rosti deja adevăruri supărătoare despe stereotipiile ideologice ale epocii proletcultiste...” (Dicţionarul Scriitorilor Români, II, D-L, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998)

E-mail: Mircea Ghiţulescu